Ce a găsit poliția în autocarul de turneu al lui Scot Weiland

Ce a găsit poliția în autocarul de turneu al lui Scot Weiland
Publicat: 09/12/2015, 18:18
Actualizat: 25/03/2019, 19:11

TMZ a obținut o copie după mandatul utilizat de Poliția din Bloomington, un oraș din statul american Minnesota, pentru a percheziționa autocarul rockerului american, după decesul acestuia. Documentul arată că polițiștii au găsit în vehicul două pungi cu o substanță albă. Oficialii americani au anunțat apoi că substanța a fost identificată și că aceasta este cocaină.

Au mai fost găsite, de asemenea, tablete de Xanax (medicament folosit în tratarea stărilor de anxietate), două tipuri de somnifere, analgezicul opioid Buprenorfină, dar și pastile de Viagra. Polițiștii au găsit și Ziprasidonă, un medicament folosit în tratamentul tulburării bipolare și schizofreniei.

Scott Weiland a fost diagnosticat cu tulburare bipolară în 2001.

Potrivit documentelor oficiale, toate drogurile și medicamentele citate au fost descoperite în dormitorul amenajat în autocarul de turneu al rockerului. Muzicianul a fost descoperit decedat în acel dormitor, însă Poliția americană nu a menționat numele său în acest raport.

Polițiștii au găsit în aceeași încăpere și o pungă cu o substanță verde, provenind din frunze tocate.

Rockerul american și trupa sa, Scott Weiland and The Wildabouts, urmau să susțină în această lună un turneu care includea concerte în orașele americane Reno, pe 18 decembrie, și Napa, pe 19 decembrie.

Trupa se afla în Minnesota, pentru o serie de concerte la Medina Ballroom. Potrivit site-ului TMZ.com, Scott Weiland a fost găsit decedat în autocarul de turneu al trupei sale.

Cântărețul american, care împlinise vârsta de 48 de ani pe 27 octombrie, s-a confruntat în ultimii ani cu dependența de droguri și alcool.

Originar din California, Scott Weiland a înființat trupa Stone Temple Pilots cu frații Robert și Dean DeLeo, alături de care a avut un succes comercial răsunător în anii 1990. În 1993, albumul de debut al formației americane, „Core”, a ajuns până pe locul al treilea în topul Billboard 200, iar, în anul următor, trupa Stone Temple Pilots a înregistrat un succes și mai mare, grație albumului „Purple”, care a ajuns pe primul loc în topul Billboard 200 și a inclus o serie de piese care au devenit celebre, precum „Big Empty”, „Vasoline” și „Interstate Love Song”.

Beneficiind de vocea inconfundabilă a lui Scott Weiland, trupa Stone Temple Pilots a devenit tot mai populară în anii din era post-grunge, dar, deși a vândut milioane de albume pe plan mondiale, membrii săi au început să se înțeleagă tot mai puțin. Trupa americană a luat mai multe pauze în carieră, în timpul cărora Weiland a participat la câteva proiecte solo.

Stone Temple Pilots a trecut apoi prin mai multe schimbări de componență în anii următori. Cel mai recent, formația americană l-a recrutat pe Chester Pennington, solistul trupei Linkin Park. Acesta a anunțat însă pe 9 noiembrie că a renunțat la această colaborare.

În 2002, Scott Weiland s-a alăturat foștilor membri din Guns N’ Roses Slash (chitară), Duff McKagan (bass) și Matt Sorum (tobe) pentru a forma un supergrup, denumit Velvet Revolver. Noua formație a lansat două albume de mare succes – „Contraband”, în 2004, și „Libertad”, în 2007.

Încă înainte de a fi inclus în grupul Velvet Revolver, Scott Weiland avusese deja mai multe probleme cu justiția, în principal din cauza dependenței sale de droguri și a conducerii automobilului sub influența alcoolului. În 1995, rockerul a fost condamnat pentru cumpărare de cocaină și plasat în regim de libertate condiționată. În 2003 și în 2007, artistul a fost din nou arestat, pentru conducerea automobilului sub influența alcoolului și pentru fugă de la locul accidentului. Heroina devenise drogul său preferat, iar Scott Weiland s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, în 2007, însă nu a reușit să finalizeze acel program medical.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
SERVICIU MILITAR în România. Legea se pregătește chiar acum: Nu este o chestiune simplă
Vești foarte proaste de la ANM. Luna iunie, una de coșmar
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Preşedintele Cehiei a suferit un accident. Care este starea de sănătate a liderului ceh
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) Ulei pentru cutie de viteze manuală: caracteristici de care să ții cont pentru ca...
×